index
Toate Articolele
Personal (106)
Eseuri (68)
Opinii (8)
Reportaje (75)
Locuri (135)
Insula cea mai mica
© Cristina Grigoras     2007-07-12 Categoria: Articole \ Toate

Daca pui piciorul pe insula Sein astazi, locul iti pare un mic paradis si la propriu si la figurat.
http://enezsun.chez-alice.fr/Tourisme/E … 594bis.JPG
Una dintre cele mai mici si joase insule din Bretania (altitudinea maxima nu ajunge la 100m), Sein este o curiozitate si astazi. Multi se intreaba cum traiesc senanii intre furtuni si valuri care uneori ajung pana in strada si mai ales, de ce nu pleaca. Pentru ca insulita lor m-a fascinat din prima clipa, va redau pe foarte scurt istoria ei si cateva imagini.


Istoricii se intrec in a explica numele insulei Sein. Unii spun ca « Sena » ar veni din galicul Senos - Batran.
Altii propun mai degraba radacini irlandeze “Insula Seidhun” - Sith insemnand spirit, zana; iar Dun insemnand loc, oras, ceea ce ar explica de ce francezii o numesc Insula Spiritelor. Altii prezinta Sein ca un derivat al latinului Sinus - loc ascuns intre stanci denumire folosita pentru a descrie golful Persic (Sein Persique).

Insula era pe vremuri ceva mai mare decat astazi. Insa marea si a aerul au macinat-o lent.
http://enezsun.chez-alice.fr/Tourisme/E … rteIle.jpg
In inima furtunilor Atlanticului, primul obstacol impotriva capriciilor vremii, a fost victima perpetua a valurilor si a vanturilor.
Situatia ei geografica si climatica extrema cauza adesea naufragii, primii locuitori ai insulei fiind naufragiati, pirati sau altii dinafara legii. Desi viata pe insula era dificila, naufragiatii adesea ramaneau.


Senanii au simboluri de corabii peste tot in oras. Asta pentru ca vasele naufragiate erau singura sansa de supravietuire. Resturile corabiilor aduceau cu ele hrana, bautura, panza pentru imbracaminte, incaltaminte, unelte, aur pentru troc, arme pentru vanatoare sau pentru aparare. Asa traiesc primii locuitori, care inca nu se numesc Senani. Urmand mareele si alte cai de a parasi insula, Sein e constant parasita si apoi repopulata de naufragii.

Naufragiile contina, considerate de locuitori un dar divin. Iar cand Dumnezeu nu se arata binevoitor iar furtunile nu arunca nici o corabie pe tarmul lor, de la ideea de a aprinde focuri pentru a le atrage catre distrugere pana la realizare fu doar un pas.
Incet incet, din ceea ce aduce marea se dezvolta un embrion social, primii copii de naufragiati nascandu-se pe insula.
Senanii se casatoresc intre ei, ramanand departe de continent. Alaturi de fostii capitani, femeile au un cuvant greu de spus in deciziile comunitatii. Familiile incep sa se dezvolte. Insularii traiesc din pescuit, culturi muniscule si resturi de naufragii.

In timpul ciumei din 1601, insula se deschide catre continent si devine mai umana. Senanii accepta continentalii veniti sa caute adapost si medicii veniti in ajutor. Odata cu Crestinismul, naufragiile sunt reduse, din mila fata de victime, insa insula inca isi cere darile dupa fiecare naufragiu. In 1681, Ordonanta Marina scoate practica Senanilor in afara legii: “Cei care aprind focuri inselatoare pe rocile insulei, sau in locuri periculoase pentru a atrage corabiile, vor fi condamnati la moarte, iar corpurile le vor fi legate de un catarg acolo unde au aprins focul”. Pedeapsa cu moartea e destinata si jefuitorilor de epave. Si totusi, insula isi continua obiceiurile.
Au de ales intre a muri sigur de foame sau a muri executati intr-o maniera aleatoare, pedapsa capitala fiind rareori practicata pe insula.
Naufragiatii sunt primiti bine pe insula, indiferent de numar. Asa se face ca in 1796 pe insula ajung 700 de naufragiati, salvati de locuitori.

Pe langa vreme si holera, razboaiele reduc si ele numarul de locuitori. Englezii debarca adesea pentru a recruta fortat barbati pentru marina engleza.
Spaniolii ocupa si ei insula. Insa debarcarile sunt si de bun augur. Ordinul surorilor albe debarca pe insula in 1862 odata cu prima epoca de liniste.
Surorile deschid primul “spital” si prima scoala unde tin chiar si cursuri de seara pentru adulti. Eucatia oferita de ele continua pana in 1904 cand sunt inlocuite de catre profesorii nationali.

Fiind foarte joasa, insula a fost de trei ori aproape acoperita de ape in timpul furtunilor sau fluxurilor cu indice mare din secolul XIX.

Casele din marginea insulei erau constant inundate iarna, si nu rareori oamenii cautau adapost pe acoperisurile caselor celor mai inalte.
Plin de bunavointa, guvernatorul Bretaniei le ofera localnicilor ocazia sa paraseasca insula punandu-le la dispozitie case pe continent.
Insa, surpriza, toti refuza sa-si lase stanca lor neprielnica.
Vazand asa, guvernatorul hotaraste sa construiasca digurile care apara si astazi insula. Chiar si asa, insula a fost acoperita de ape chiar si de atunci in timpul celei mai Mari furtuni din Bretania din 1856 cand apa a urcat cu 1,50 m peste indicele normal al mareei. Strazile mai multor orase din sudul Bretaniei sunt acoperite pana la 1m de ape, insula Sein fiind cea mai afectata dintre toate punctele Bretaniei. De atunci, digurile sunt constant reconstruite, ultima reconstructie datand din 1990.


Pentru a rezista in fata vanturilor si apelor, strazile din insula Sein sunt stramte iar casele strans lipite una de cealalta.
Oamenii sunt insa primitori si deschisi, mai deschisi decat alti insulari. Iar casele lor imi amintesc de legatura lor stransa cu marea.








Senanii au luptat alaturi de francezi in timpul ambelor razboaie, in aldoilea razboi fiind ocupati de catre germani.
Desi insula nu a fost distrusa ca multe alte orase din Bretania, din nefericire si-au pierdut cel mai inalt far, distrus
din motive strategice chiar la eliberarea insulei. Iata-l cum arata inainte de a fi distrus.
http://enezsun.chez-alice.fr/Phares/Pho … hymeur.gif

Astazi, Sein pastreaza farurile cele mici, care desi in parte distruse in timpul razboiului, au ramas de paza in continuare.




Pe furtuna sau cer senin, insula isi pastreaza viata ei simpla, departe de zgomotul, motoarele si fumul marilor orase.


Majoritatea tinerilor au plecat, insa se vor intoarce la batranete, zic bunicii si parintii care au ramas.


Insula e legata de continent de curse zilnice, viata senanilor devenind astfel mult mai usoara.
"Inainte de vapoarele mari cu motor, parintii nostri ramaneau izolati aici luni bune. Dar erau obisnuiti ...
... radacinile noastre aici sunt, si in mare radacinile rezista mai puternic decat in pamant ».
imi zice razand o bunica, orientandu-me printre stradutele labirintice ale minusculei insule.


Si privind in urma, o inteleg. O zi de albastru senan sterge intr-o clipa amintirea catorva secole de furtuna.




© Cristina Grigoras     2007-07-12
Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.
Vizionari 4497
Autor Vizualizeaza profil
Articole ale acestui autor Afiseaza
Galeria de imagini a acestui autor Afiseaza
Evalueaza articolul Lasa un comentariu
Ultimele Articole
Reborn...
Viata la tara intr-o alta t...
Joaca cu format mare...
Humanless...
Vederi din Bucureş+i...
Ultimele Tutoriale
"G" ! it is a Canon !...
Exponometru digital...
Nikon Df...
Diafragma ca mijloc de expr...
Pentax, the real thing...
Total Resurse
Fotografi (1)
FotoCluburi (8)
Service-uri (6)
Sali expozitie (1)
Facultati (7)
Ultimele Discutii
Reborn - Cosmin Munteanu...
Viata la tara intr-o alta...
Salonul international de ...
"G" ! it is a Canon ! - C...
Pentax K-1...
© Fotomozaic.ro 2017 Termeni si conditii