index
Toate Articolele
Personal (106)
Eseuri (68)
Opinii (8)
Reportaje (75)
Locuri (135)
Mocanita de pe valea Vaserului
© Andrei C     2007-10-05 Categoria: Articole \ Toate

 

Una din atracţiile turistice din Maramureş recomandată des (dar nu fondat, vedeţi mai departe de ce) este mocăniţa care urcă pe valea Vaserului din Vişeul de Sus. Ne-am făcut tema dinainte, ne-am interesat de una-alta şi într-o dimineaţă friguroasă de septembrie ne-am prezentat la ora 7.30 la gara CFF Vişeul de Sus. Câteva observaţii: ora matinală a fost sugerată de un paznic de pe acolo în ziua precedentă. Oricum trenul pleacă pe la 8.30 şi locurile se ocupă pe măsură ce se urcă în vagoane aşa că e cam exagerat să vii cu o oră înainte mai ales dacă e frig. Al doilea F din CFF cred că vine de la „forestieră” pentru că principala activitate este exploatarea lemnului. Linia de tren cu ecartament redus a fost făcută prin anii 20 şi urmăreşte valea râului Vaser cam 40 de kilometri pe o direcţie nord-est apoi est şi având o serie de ramificaţii pe alte văi. Traseul turistic are 31 de kilometri şi se termină la Halta Făina.

În jurul orei 8 şi jumătate un şuierat ascuţit şi un nor de abur alb de după un depozit ne anunţă plecarea. Încet, încet trenul vine cu spatele până în dreptul gării. În ziua respectivă locomotiva folosită era Elveţia, un bolid de 150 de cai putere şi viteză maximă 30 km/h care trăgea după ea trei vagoane, dintre care unul descoperit, unul acoperit şi un tender. Ne-am urcat în vagonul acoperit în timp ce majoritatea străinilor s-au urcat în cel descoperit pentru a savura la maxim experienţa. Referitor la starea tehnică a trenului...locomotiva are în jur de 50 de ani dar pare să se ţină bine. Vagoanele sunt recondiţionate, caroseria fiind nouă pe un şasiu foarte vechi. Recondiţionarea cred că a fost făcută local pentru că are aspect de improvizaţie, ca de altfel tot trenul. Mă rog, îmi zic că e pitoresc şi mă urc în vagon. Un pic după ora stabilită pornim la drum. După vreo 100 de metri ne oprim pentru a ajuta la nişte manevre în depou. Locomotiva soră, Cozia 1 e şi ea pe acolo. Tot pe acolo sunt şi nişte arătări ciudate, nişte drezine cu caroserie de autovehicul. Un Ford Transit...

 


..un Aro vechi care şi-a trăit şi viaţa ca drezină şi acum zace printre buruieni...

...si chiar şi un camion Carpaţi.

Am râs eu de el dar nu ştiam la ora aceea că va avea un rol important în desfăşurarea evenimentelor ceva mai târziu.

Drumul se parcurge foarte încet (undeva pe la 15 kilometri pe oră în porţiunile rapide) şi la început trece printre case, până ne depărtăm vreo 7 kilometri de locul de plecare. Undeva aproape  de ultimele case parcă trenul se opreşte pentru prima oară pentru a lua apă dintr-o băltoacă, ocazie pentru a se coborî din tren şi a face poze. Străinii sunt încântaţi peste măsură. Drumul continuă prin pădure şi, ca să o spunem pe aia dreaptă, e cam anost. O vale îngustă cu îndeajuns loc pentru un râu şi o cale ferată îngustă şi în rest pădure. Un cuplu de lângă mine discută: Ea – Aicea ar trebui să pună un ghid care să explice, să ne arate... El (vizibil plicitisit şi uşor agasat de observaţia ei) – Şi ce să zică?!? Uitaţi-vă în dreapta la pădure. În stânga tot pădure şi un râu...

Între timp germanii din vagon nu mai suportă frigul şi aprind soba, după ceva chin. Foarte mulţumiţi de ei înşişi îşi fac poze cu lemne în mână lângă sobă. Cum ziceam, plictiseală mare...asta până la kilometrul 21 plus 300 de metri când sărăcia de tren, nici mai mult nici mai puţin, deraiază. Cel care a deraiat a fost tenderul care era între locomotivă şi vagonul în care eram eu. Senzaţia e interesantă, e ca şi cum ai coborî trepte cu trenul. Din fericire viteza nu era mare şi am oprit înainte de a se întâmpla ceva mai grav. Porţiunea în care am deraiat e destul de lată în comparaţie cu alte porţiuni unde o deraiere e posibil să fie garnisită şi cu o gură de apă de Vaser. Deraierea noastră a fost cauzată se pare de şina prost întreţinută. Butucii din preajmă îmi dau impresia că au mai deraiat vagoane în acel loc. Toată lumea s-a dat jos, animată de eveniment şi căsca gura.

Ce e de remarcat totuşi este că „echipajul” ştia exact ce trebuie făcut în asemenea condiţii. Situaţia nu era deloc una neprevăzută şi erau pregătiţi. În mai puţin de trei sferturi de oră vagonul tender era înapoi pe şine prin munca a trei oameni. Cel mai mult a durat punerea la loc a arcurilor cu foi de la suspensii care săriseră şi au trebuit căutaţi. În rest, urcarea înapoi pe şină e floare la ureche când ai instrumentele necesare. Din păcate nu totul s-a putut repara: din cauza smuciturii legătura dintre vagoane s-a rupt complet şi am continuat drumul legaţi cu un cablu metalic.

După aventura cu deraierea am luat apă dintr-un pârâu şi am continuat drumul până la Halta Botizu unde am oprit pentru a lăsa loc unui tren cu lemne care venea din sens opus. Din cauza deraierii programul a fost dat peste cap şi aşteptarea a fost destul de mare, cam o oră. O panoramă cu trenul oprit în Halta Botizu.

 

 

Locomotiva Elveţia.

 

 

Halta Botizu nu corespunde niciunei localităţi. De fapt trenul merge pe o vale complet nelocuită în afară de câteva cantoane de vânătoare şi locaţii de exploatare de lemne. De la Botizu se mai merge încă vreo jumătate de oră şi se ajunge la Halta Făina unde se află şi cantonul de vânătoare cu acelaşi nume. Valea se mai lărgeşte un pic şi e rost de un pic de perspectivă. Chiar şi aici flutură steagul Uniunii Europene şi  sunt antene DigiTV.  

 

 

Imaginea precedentă nu e chiar de la cantonul Făina, dar e aproape. Prin nişte noroaie infernale diverse utilaje îşi continuă munca de exploatare a lemnului.

 

 

La un moment dat mi-am pus problema cum au ajuns aceste utilaje aici din moment ce nu este alt drum. Se pare că răspunsul este prin apă, adică urmărind firul apei şi pe alocuri mergând chiar prin albia râului. La urma urmei, un TAF e de două ori mai mare decât locomotiva noastră...

 

În mod normal la Făina se stă cam 2 ore însă fiind în întârziere am stat doar trei sferturi de oră. Oricum nu e mare lucru de făcut...e o terasă...pajişte...dar cam atât. Întoarcerea a fost interesantă, să zicem. Totul a decurs normal până un pic după locul primei deraieri (pe unde am trecut pe vârfuri). Surpriza a fost că un alt tren din faţa noastră deraiase însă nu mai putea fi pus la loc la fel de uşor şi, evident, nu putea fi ocolit. Am fost invitaţi să abandonăm „confortul” de până atunci şi să urcăm pe un vagon platformă, invitaţie de-a dreptul periculoasă dat fiind numărul de turişti. Din fericire mai în faţă se afla drezina camion Carpaţi, menţionată mai devreme, a cărui şofer a spus că mai are câteva locuri libere. Primul venit, primul servit, am urcat în drezină şi am plecat înspre Vişeu cu o viteză ameţitoare faţă de cea de până atunci. Am parcurs 20 de kilometri în cam trei sferturi de oră însă am stat în picioare. Totuşi am ajuns repede faţă de restul turiştilor care rămăseseră la faţa locului să o pună de un linşaj mic având ca obiect angajaţii CFF prezenţi. Chiar nu ştiu când au ajuns înapoi. Când plecam tocmai aduseseră un TAF ca să încerce să pună vagonul deraiat la loc pe şine. Noi am ajuns în Vişeul de Sus în jur de ora 18 (în mod normal călătoria durează vreo 8 ore cu totul).

 

Ca o concluzie, fără cele două evenimente excursia ar fi fost insipidă şi periculos de plictisitoare. Periculos este însă şi să sari cu trenul de pe şine, să circuli pe un vagon platformă în picioare, să fii tractat cu o şufă veche şi aşa mai departe. Patronul (elveţian, am auzit) ar face bine să investească în reparaţii ale căii de rulare şi în echipamente şi dotări. Nu de alta dar la un moment dat se poate întâmpla ceva mult mai rău.

 

Nu ştiu dacă să recomand sau nu experienţa (normală sau condimentată cu o deraiere). În orice caz, nu e pentru copii sau oameni mai în vârstă...



© Andrei C     2007-10-05
Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.
Vizionari 20027
Autor Vizualizeaza profil
Articole ale acestui autor Afiseaza
Galeria de imagini a acestui autor Afiseaza
Evalueaza articolul Lasa un comentariu
Ultimele Articole
Reborn...
Viata la tara intr-o alta t...
Joaca cu format mare...
Humanless...
Vederi din Bucureş+i...
Ultimele Tutoriale
"G" ! it is a Canon !...
Exponometru digital...
Nikon Df...
Diafragma ca mijloc de expr...
Pentax, the real thing...
Total Resurse
Fotografi (1)
FotoCluburi (8)
Service-uri (6)
Sali expozitie (1)
Facultati (7)
Ultimele Discutii
Reborn - Cosmin Munteanu...
Viata la tara intr-o alta...
Salonul international de ...
"G" ! it is a Canon ! - C...
Pentax K-1...
© Fotomozaic.ro 2017 Termeni si conditii