index
Toate Articolele
Personal (106)
Eseuri (68)
Opinii (8)
Reportaje (75)
Locuri (135)
Robert & friends
© anca stanciu     2007-10-07 Categoria: Articole \ Toate

Patinat, crapat, prafuit, scorojit, tomnatec, ruinat, dar inca in viata, oraselul incepuse a clipi lenes din gene, tragandu-se pe-o parte, gata de culcare, odata cu seara care il infasurase ca-ntr-o plapuma cu miros de fum. Ca niciun alt fotograf in vacanta, ziua dormisem si tocmai la ora cand numai iso 1600 mai sensibilizeaza ceva iesisem la plimbare, pe ulitele aurii ale Ocnei Sibiului, cu aparatul leganadu-se curios de gat, nerebadator sa vada ce noi aventuri il mai asteapta. Eram doar eu, impreuna cu o multime de copii care, pe la colturi de bloc, se jucau simplu, cu mingii baietii, cu elastice fetele, ca si cum 20 de ani nici n-ar fi existat intre timp, fenomen cu neputinta de observat pe meleaguri bucurestene.

Locurile erau atat de pitoresti si lumina atat de putina, incat orice minut care se scurgea cantarea valoarea lui in aur. Sa lasam pentru moment cladirile dinamitate in care vegetatia verde ca dupa ploaie se instalase ca la ea acasa purificand aerul si ochiul obosit de prea mult gri. Sa lasam si oamenii care se intorceau de la munca avand sticle de suc colorate in mana si puzderie de parabolice pe acoperisuri. Poate o sa vi le arat si pe acestea cu alta ocazie. Dar in seara asta v-am pregatit ceva mai special... Veniti dupa mine, mergem in Parcul Central. Un loc stramt, cu niste alei betonate, dar frumoase pentru ca surpate, cu banci si cateva leagane, cu bunici cuminti, cu pofta de vorba si copii zglobii, cu pofta de viata.

Chiar in mijloc, n-am lasat sa-mi scape o miscare vioaie, vargata si plina de veselie. Trei copii se dadeau cu patine cu rotile, skateboard, respectiv adidasi cu roti. Cadeau permanent din cauza gropilor, a neindemanarii si a echipamentului semi-functional. Unul avea niste pantofi cu vreo 20 de numere mai mari, altul niste rotile minuscule, roz-verde fluroescent, probabil de pe vremea cand aveam eu varsta lui (atunci erau la moda culorile astea), iar ultimul un skate imprumutat de la cel cu rotilele, pe care nu il stia folosi mai mult decat stiu eu a merge cu skiul nautic.

Cadeau, dar radeau. Cadeau pentru a se ridica, pentru a cadea iar, mai spectaculos, pentru ca ma observasera ca ii fotografiam. Cu teama ca as putea fi cauza vreunui cap spart, mana franta, dinte lipsa le-am strigat, razand la randul meu:
- Aveti grija!

Exista momente de gratie cand empatia intre fotograf si subiect e totala, cand fiecare click provoaca extrazul reciproc, deschide cunoasterea, aduce regasirea. Memoria devine iarasi prezent, iar prezentul ingheata in amintire.

- Am avut si eu patine ca ale tale! i-am strigat baiatului cu rotile roz-verzi.
- Nu sunt ale mele! Skate-u' i-al meu, da' am facut schimb...

Am zambit. Era o vreme cand faceam si eu schimb, dar de timbre.
- Esti vopsit sau e parul tau natural?
- Asa sunt eu, asa m-am nascut!
Un baiat insemnat pe breton cu doua suvite, perfect simetrice, de aur alb.
- Cum te cheama?
- Robert.
- Si ei, sunt fratii tai?
- Nuuu, au sarit toti cu gura.
- Nu, eu n-am frati, a zis Robert. Am avut doua surori, dar au murit.

Copiii se-mbrancau cu aceeasi bucurie, cadeau, se ridicau. Eu imbatranisem brusc cu cei 20 de ani pe care-i pierdusem mai devreme.

- Cum au murit?
- Intr-un accident de masina, a zis Robert, mandru ca are ce-mi povesti.
- Vai... vai... cati ani aveau?
- 1 an si 2 ani. Eu aveam 8 ani atunci, acum am 11. A intrat un TIR in noi!
- ... nu se poate!
- Ne-a rupt masina-n doua! Eu am sarit pe geam cand am vazut ca vine TIR-ul. Era noapte, tata parcase acolo (imi arata un loc la 10-20 de metri de aleea parcului) si TIR-ul nu avea faruri si nu ne-a vazut! Noi eram intr-un ARO, tata e taximetrist. Surorile mele erau chiar langa usa... au mai trait un pic dupa accident, dar doctorii n-au putut sa le salveze. Dar parintii mei s-au facut bine. Numai eu n-am avut nimic, ca am sarit pe geam...

Inca 20 de ani, pe care nu-i implinisem inca, mi s-au adaugat undeva, intre omoplati.
- Vai, vai, saracii parintii tai...

Imbranceli, chicoteli, cazaturi.

- Si soferul de TIR? A intrat in puscarie, nu?
- Daaa! a spus Robert, cu zambetul pana la urechi. A fost pedepsit! I-au dat si amenda!
- Da, dar... degeaba... Pe surorile tale nu le mai poate aduce nimeni inapoi...
- Dar i-au dat amenda! mi-a zis din nou, bucuros ca se facuse dreptate.

Cadeau, iar se ridicau, razand. Aparatul atarna cumva, prea greu. Era noapte. Si am plecat acasa.











































 



© anca stanciu     2007-10-07
Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.
Vizionari 3680
Autor Vizualizeaza profil
Articole ale acestui autor Afiseaza
Galeria de imagini a acestui autor Afiseaza
Evalueaza articolul Lasa un comentariu
Ultimele Articole
Reborn...
Viata la tara intr-o alta t...
Joaca cu format mare...
Humanless...
Vederi din Bucureş+i...
Ultimele Tutoriale
"G" ! it is a Canon !...
Exponometru digital...
Nikon Df...
Diafragma ca mijloc de expr...
Pentax, the real thing...
Total Resurse
Fotografi (1)
FotoCluburi (8)
Service-uri (6)
Sali expozitie (1)
Facultati (7)
Ultimele Discutii
Reborn - Cosmin Munteanu...
Viata la tara intr-o alta...
Salonul international de ...
"G" ! it is a Canon ! - C...
Pentax K-1...
© Fotomozaic.ro 2017 Termeni si conditii