|
|
| My Way |
|
|
© Cristi Mirica 2006-12-07 |
Categoria:
Articole \ Personal
|
Dintotdeauna mi-au placut oamenii. Mimica, privirile, proportiile respectate in alcatuirea lor.
Odata cu primul aparat, acum aproape doi ani au inceput problemele.
Primul aparat a fost un Canon A95. In primavara 2005. Il am si-acum ca nu m-am indurat sa-l dau pe o nimica toata, preferand sa i-l pun alui mic in brate si sa-l trag dupa mine la pozat.
Evident ca au fost primii ghiocei si celelalte flori din gradina, evident ca au fost pozele cu gaze, pozele cu catelul cu purcelul, poze de peisaj, pozele „haioase”...si asa mai departe.
Evident insa ca au fost si pozele cu oameni.
Mai jos este una din primele mele poze cu pretentii de portret expusa vreodata.
La data respectiva am fost foarte incantat de aceasta realizare. Pana cand am primit „stupefiat” verdictul cum ca nu e altceva decat o poza de familie.
Cerand argumente in sprijinul acestei afirmatii mi s-a atras atentia cum ca ar fi fost mult mai bine daca surprindeam actiunea propriu-zisa respectiv fulgii de papadie in zbor cat si faptul ca fundalul e prea aglomerat si neinteresant deci ar trebui scos din focus.
Acum partea cu actiunea am inteles-o zic eu (destul de tarziu ce e drept) si am ajuns la parerea ca nimic nu se compara cu un potret „natural” in care subiectul e surprins, in care actiunea nu e inghetata.
Partea cu fundalul insa mi-a dat de furca. Incepand sa fac sapaturi in acest sens am inceput sa vad cam cum arata – din punct de vedere tehnic – niste portrete interesante.
Au inceput sa apara termeni ca DOF. DOF calculatorul se incapatana sa-mi spuna ca daca pun subiectul la 2 m si pozez cu o focala echivalenta de 114mm ar trebui ca de la 2,5 m in spate imaginea sa nu mai fie focalizata.
Ori nici vorba de asa ceva. Fundalul sa incapatana sa ramana aproape tot timpul in focus.
Am incercat tot felul de surogate. Chiar si portret in mod macro (fiind singurul mod in care DOF-ul era extrem de mic).
Frustrant.
Imi trecea prin cap chiar sa-mi iau un adaptor tele.
Intre timp insa am inceput sa inteleg cum e cu formatul senzorului. Sa inteleg ce inseamna un 50mm/f1.8. Sau ce fel de fotografii poate face un 85mm/f1.2.
Si sa inteleg ca cer prea mult de la aparatul meu.
Asa ca o vreme am acceptat ideea si pur si simplu am renuntat la portrete.
Printr-o conjunctura - hai sa zicem – fericita si cu suportul sotiei ? in primavara 2006, in urma unei decizii controversata de unele persoane am obtinut primul DSLR.
A doua zi fiul meu participa la serbarea unei zile de nastere asa ca mi-am zis ca e un moment bun sa-l testez sa vad ceea ce poate in directia care ma durea cel mai tare : portretistica.
Rezultatul (de deasupra) a fost pentru mine o revelatie absoluta.
Culori vibrante, fundalul in afara focusului...ce mai, Mecca !
O buna bucata de timp am fost absolut fascinat de diferenta. Ii multumesc fiului meu care in perioada asta a fost cobaiul principal cat si celor care au acceptat sa-si arunce un ochi peste „creatiile” mele si sa-si dea cu parerea.
Oricum, artistic ne-artistic diferenta era de la cer la pamant.
Portretul de mai sus a fost facut, in casa, la lumina naturala. A trebuit sa ma apropii foarte mult si sa folosesc cea mai lunga focala (70mm in cazul asta) pentru a scoate fundalul din imagine.
Vraja se destrama incet incet. Adica diferenta de la cer la pamant era dar 70mm/f4.5 parca nu-mi dadea ce cautam.
Ma pune nu-stiu-cine si ma intalnesc intr-o zi cu un amic in parc, sa-mi arate un obiectiv de 50mm f/1.4. Destul de greut pentru dimensiunile sale. Multa sticla. Aparatul face focus rapid.
Trag cateva cadre, evident la diafragma maxima. Ca ce sa zic...o diafragma f/1.4 insemna mai mult decat Mecca !
Ajung acasa si vad rezultatul stupefiat !
Nu-mi vine sa cred ca e posibil ca focalizand pe ochi urechile sa fie in afara focusului. Am fost oarecum dezamagit de rezultat.
Evident nu de rezultatul obiectivului ci de faptul ca nu m-a dus mintea sa fac niste cadre si la alte valori ale diafragmei.
M-am mai intalnit cu acelas amic la cateva zile dupa aceasta prima testare. Am incercat din nou obiectivul de data asta la diafragme ceva mai inchise cu rezultate multumitoare.
Deja ideea se contura clar in minte. Aveam nevoie de 50’ul ala.
Intamplarea a facut ca pe la inceputul verii sa ajung prin niste locuri pe unde nici nu gandeam vreodata ca voi ajunge.
Evident, cu aparatul agatat de gat prin arsita zilelor de iunie pentru a aduna cat mai mult.
Fotografia de mai jos e una din fotografiile de acolo.
Ca o paranteza, asta e una din fotografiile din care am invatat –zic eu – o fotografie virata in cyan si faptul ca aparatul meu tinde sa vireze in cyan in anumite conditii.
Este o fotografie speciala pentru ca de fiecare data cand o vad parca simt mirosul de vopsea din micul magazin si parca-mi amintesc de panda cu ochiul la vizor pentru a prinde cadrul care sa ma multumeasca.
Un amic, vazand-o, mi-a zis „ abia astept sa-ti iei 50’ul ala...”.
Recunoscuse probabil lumina dura si plata de blitz. Era singura solutie de a face o fotografie corect expusa la momentul respectiv dar ulterior mi-as fi dorit sa o fi realizat in lumina existenta.
Din pacate fotografia de portret – si mai ales fotografia de fata – este genul de foto care nu se poate repeta. Poti ajunge din nou acolo, poti printr-un joc al sortii sa gasesti micul magazin de pe o „straduta” latularnica a Venetiei dar mai mult ca sigur nu mai poti surprinde aceeasi stare.
A venit si 50’ul. Asa s-a intamplat. Spre bucuria mea a ajuns intr-o vineri asa ca aveam un weekend intreg la dispozitie „sa-mi fac de cap”.
Asta e una din primele fotografii facute cu el.
Parca paseam in alta lume. Si surprinzator desi eram pentru prima data cu un obiectiv fix pe aparat, n-am simtit niciodata ideea de zoom.
In sfarsit puteam sa obtin fundalul in afara focusului. In sfarsit puteam sa ma folosesc doar de lumina existenta.
Ma vedeam nevoit sa reiau testele asupra „cobaiului” meu. Rezultatele mi se pareau mai mult decat multumitoare.
Incet incet am inceput sa inteleg scopul unui obiectiv ca 50/f1.4. La cativa metri de subiecti DOF’ul era absolut OK. Era clar ca un obiectiv cu o astfel de luminozitate putea fi folosit in mod creativ prin focalizare selectiva pentru subiecte apropiate si ca obiectiv – pur si simplu – „de lucru” pentru subiecte aflate la o oarecare departare in conditii de lumina slaba.
Fotografia de mai jos a fost facuta pe una din strazile din Nea Marmaris – Grecia, lumina constand intr-o singura lampa cu halogen, de cca 150-200W.
Totdeauna fusesem tentat sa duc subiectul cu fata in soare. Asa invatasem si asa invatam si eu pe altii mai departe. „Stai tu – fotografule – cu spatele la soare si punte-i pe ei – subiectii – cu fata in soare”. Nu conta ca saracii oamenti apareai in fotografii cu ochi inchisi.
Citindu-l pe Andreas Feininger in „Fotograful Creator” atentia mi-a fost atrasa de portretele executate in contre-jour.
Adica ...stiam eu teoretic cum sta treaba dar practic mai putin.
Mi-am zis sa interc. Mi s-a parut logic ca masurarea expunerii sa fie de tip spot si sa fie facuta pe fata subiectului. Citisem cu mult timp inainte ca obiectivul aparatului trebuie ferit de razele directe ale soarelui. Asa ca pitit dupa umbra cate unui copac am inceput sa pozez cu lumina in fata.
Mai greu la inceput si cu teama de necunoscut. Atata teama incat am subexpus special aproape o treapta pentru a nu avea surprize.
Rezltatul a fost mai mult decat interesant. Atat de interesant incat m-a facut sa insist in idee si sa incerc sa aprofundez.
Feininger avea dreptate – nu exista lumina mai interesanta si mai dramatica decat cea din spatele subiectului.
Tentatia fill-flash-ului era prezenta dar i-am rezistat.
Cam asta a fost – pana acum – „quest”-ul meu in fotografia de portret. Tehnic vorbind, arsenalul s-a imbogatit cu inca un exemplar pretios pe langa 50’ul ala. Deci latura tehnica e abia la inceput de a fi descoperita si foarte departe de a fi epuizata.
Quest-ul meu e departe de a se termina. M-am hotarat sa suprind starile oamenilor.
Si lumina...
Stare – emotie – lumina...
Ecuatia de baza.
Tehnica e mijlocul de rezolvare,
Eu ca fotograf, cu ajutorul mijlocului sper sa gasesc solutia.
|
|
© Cristi Mirica 2006-12-07
|
| Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina
este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii. |
|
|
|
|
|
|
