|
|
| In cautarea luminii pierdute |
|
|
© Lucian Cretu 2007-02-09 |
Categoria:
Articole \ Reportaje
|
Probabil nu voi uita niciodata prima mea zi in presa. Undeva la inceputul lui septembrie, anul de gratie 2006. Abia terminasem liceul.
Intru pe coridorul care duce spre ziar, coridor care, mai tarziu, se va transforma in culoarul pentru mers la tigara, deschid usa si dau peste redactorul sef adjunct. Tot Lucian il cheama. Nici nu ma dezmeticesc bine privind la 400-le de pe masa cand se si anunta prima actiune: antrenament la Steaua. Echipa mea favorita. Trecand cu vederea intarzierea cu care au venit jucatorii (intarziere care, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu, este cronica pentru echipa de fata), imi aduc aminte perfect cum imi tremura din toate incheieturile monopodul. Si stateam pe varfuri ca sa nu se vada ca-mi mai tremurau si picioarele. Reactia mea naturala la o emotie puternica, de altfel.
Lunile au trecut, campionatul a trecut, oamenii in ziar s-au succedat intr-un ritm ametitor. Doar la "Sporturi" n-a plecat sau n-a venit nimeni. Si, cu timpul, tot mergand la actiunile lor, m-am atasat de oamenii de acolo si de sporturile de care scriu. In special de handbal. Si atunci am inceput sa apreciez soarele si lumina lui multa si proasta. Asta deoarece intr-o sala de sport lumina este foarte putina si infecta. Plata, cu zone reci in special in zona de finalizare (cos, poarta) si pe o temperatura de culoare greu de definit, intotdeauna necesitand shift-uri importante. Desi, cu timpul, am invatat expunerile pentru toate salile si stadioanele, nu aveam niciodata un cadru diferit fata de ceilalti. Poate doar histogramele erau mai corecte. Totusi, m-am abtinut sa trag blitz-ul din varful camerei pentru a scadea din ISO 3200 (cat e necesar la Rapid, de exemplu) la un ISO 500, perfect acceptabil pentru tiparitura.
Cum am dat de blogul lui David Hobby, strobist.blogspot.com, nu mai tin minte. Probabil in maniera clasica, din link in link. Dar ceea ce am gasit acolo mi-a daramat tot conceptul de "fotojurnalism = lumina ambianta. sau lipsa ei". Si mi-a schimbat, pana la urma, fotografia. Daca pana acum 2-3 saptamani eram perfect multumit de cadrele pe care le scoteam trimitand blitz-ul in pereti, acum nu-l mai fac asa ceva decat in caz de extrema urgenta. Desi asta inseamna sa car aproape 30 de metri de cablu electric si doua lumini tot timpul dupa mine.
Ceea ce s-a intamplat si in cazul cadrului de fata. Tipul de incadrare o mai incercasem si inainte, atat doar ca era luminata de un blitz pe camera. Yuck, stiu. Blitz-urile erau inca prin avioane la momentul ala. Dar mi-a placut la nebunie si planuiam deja amplasarea luminilor. Actiunea de fata a fost prima la care am depins de ambele lumini. Am mai tras un baschet, dar din cauza triplului nu declansa decat o singura lumina. Buna si aia pana la urma.
Ajuns la Polivalenta, imi deznod firele, setez din burta ambele SB-24 la 1/4 din putere, le indrept catre centrul semicercului de 6 metri si declansez. Ambianta la 1/250, f2.8, ISO 1600, WB 3100K cu shift M5. Cu blitz-ul? 1/250, 2.8, ISO 500. Opaaaa. Si mai si pica lumina bine. Cum nu aveam geluri de blitz, incerc un WB intermediar, la 5000K. Multumitor. Pun 70-200-le si ma apuc de tras. Cadre luminate bine, balansate bine cu ambianta, dar parca prea asemanatoare intre ele. Ma decid sa iau 17-40u' si sa incerc sa repet incadrarea. Nu cred ca sa fi trecut mai mult de un minut de cand am schimbat sticla si, dupa ce scapa pe dreapta, unul din pustii care jucau futsal se sperie cand vede ca i se termina tarlaua si nu are ce face cu mingea. Si trage. Nu stiu daca eu eram tinta (am mici indoleli in privinta asta), dar nici daca vroia nu putea trage mai bine.
Il vad apropiindu-se prin vizor. Primul cadru este tras exact in momentul cand suteaza. In al doilea, mingea deja se deplasase vreo 2 metri. Cand coboara oglinda dupa acest al doilea cadru, vad mingea cum se apropie periculos de mine. Pleaca oglinda. Mingea e la cativa centimetri de degetele portarului. Coboara oglinda. Instinctual incep sa ma misc putin catre stanga, cu atat mai mult cu cat cu vreo doua zile in urma rupsesem un 550EX. S-a ridicat si aud mingea vajaind pe la ureche. Slava Domnului. Inca un cadru si gata. Apoi secundele agonizante in care 1d2u' scrie. Display. Select apasat. Rotita stanga. Orgasm. Verific histograma. Nu-i nimic ars. Degetul mare de la stanga pe lupa, cel de la dreapta pe +. In focus. Mai aveam putin si incepeam sa sar pe acolo. Ma uit putin la obiectiv. Eram in focus manual. Probabil l-am miscat in timp ce asteptam sa scrie (obisnuiesc sa fac asta, de nervi).
Inapoi la redactie, ii arat poza editoarei. Intra, fara discutie, la imaginea zilei. Sef fericit, fotograf extaziat. Ce ar putea sa fie mai bine decat atat? Poate doar sa aflu acum, in timp ce scriu aceste randuri, ca obiectivul era, intr-adevar, in focus manual in timpul acelei rafale. Un noroc chior faptul ca portarul e in focus. Si providenta divina.
|
|
© Lucian Cretu 2007-02-09
|
| Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina
este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii. |
|
|
|
|
