index
Toate Articolele
Personal (109)
Eseuri (69)
Opinii (8)
Reportaje (75)
Locuri (136)
Nudul de austeritate
© Alin Ciortea     2007-07-16 Categoria: Articole \ Opinii

​​​​ De ce nuduri? Pentru că din totdeauna m-au fascinat... De ce acest gen de nuduri? Pentru că din totdeauna am vrut să realizez imagini cu dragoste. Şi încă visez la imaginea care nu mă va face doar să îmi doresc să fiu acolo, ci care mă va face să mă simt acolo, să simt, ca privitor, că fac parte firesc din cadru.
Daca ar trebui sa existe un bottom-line, probabil ca acesta ar fi.

Dar să purcedem! În primul rând îmi voi cere scuze pentru lipsa de omogenitate a imaginilor, de la gen şi stil la dimensiuni şi rame. Se pare că sunt mai tot timpul pe fugă...

Printr-un concurs fericit de împrejurări (ţinând cont că e destul de greu să găseşti un model 'disponibil' când nu ai ce arăta) m-am văzut pentru prima dată în faţa faptului pe la începutul lui Martie. Iniţial am plecat de la, vorba mea, 'shapes, shades, shadows'. În practică e poate cea mai simplă forma de nud cu pretenţii artistice. Trebuie doar să-ţi cunoşti apratul, să înţelegi şi să speculezi lumina şi formele modelului.





Ulterior, aproximativ în aceeaşi perioadă, mai degrabă din întâmplare, printre sutele de poze relativ stereotipice, s-au strecurat şi câteva puţin mai altfel pentru felul în care vedeam nudul atunci. (pentru prima de mai jos am făcut chiar o 'şedinţă separată' care a durat vreo două ore, chiar dacă rezultatul poate nu justifică timpul investit)





Încet, încet, au început să mă prindă imaginile care transformă nudul într-o poveste, imagini care nu se rezumă doar la formele unei femei goale. Am început (să încerc măcar) să plec de la o idee, să-mi fac un scenariu şi să încerc să schiţez prin imagini o stare, o trăire.



Bineînţeles, problema a devenit brusc substanţial mai complicată, şi când după 2-3 ore de apăsat butonul realizam că nu iese nimic, mă vedeam nevoit să mă întorc la formele şi umbrele începutului ca să nu rămân cu cardul plin (de deşeuri) dar fără niciun rezultat cât de cât mai de Doamne-ajută.



Marea schimbare în stilul abordării s-a produs totuşi când m-am încumetat să încerc prima serie exclusiv pe film (era de fapt şi prima dată când încercam nuduri pe film). Pe digital am făcut sub 10 poze, toate cu titulatura de 'test de expunere' (ulterior, una dintre ele a devenit puţin mai mult decât doar un test)



Filmul respectiv a fost o adevărată aventură pentru mine, pentru că lumina pe care am avut-o la dispoziţie m-a forţat să subexpun două stopuri, cu gândul că cei de la laborator vor compensa prin supra-developare, fără să ştiu de fapt că nu pot/nu vor/nu ştiu să facă aşa ceva. Totuşi a ieşit şi, momentan cel puţin, e posibil cea mai bună serie a mea.









hardware: Pentax ME Super, Carl Zeiss Jena Pancolar 50/1,8 (cu adaptor), Fujifilm Superia200
editare ulterioară: resize (mai puţin următoarea, pe care am convertit-o la a/n)



Au mai urmat câteva filme, dar cu rezultate mai puţin satisfăcătoare...





Puţin probabil să mai fac nuduri pe digital (cu excepţia unor experimente unde digitalul are indiscutabil unele avantaje). Cât de ciudat ar suna pentru unii, vizorul unui dSLR şi nudul (pe care îl caut eu cel puţin) nu se prea împacă. Din punctul meu de vedere, nudul e un gen de fotografie mai intim decât poate părea... Uneori poate fi chiar o stare de spirit. Şi pentru aşa trebuie să simt că fac parte din cadru, să simt că aş putea trece prin vizor în universul pe care vreau să-l surprind.



Trăiesc cu convingerea că acesta a fost doar începutul, doar o schiţă a ceea ce vreau şi ceea ce pot face. Rămâne de văzut dacă este sau nu doar o impresie...


Later edit: de ce "nudul de austeritate"? Pentru că, cu excepţia penultimei poze, toate celelalte au fost făcute într-o cameră de cămin (din Timişoara) şi la lumina unei veioze de 60W (primele - până la "same60W") / respectiv unui softbox manufacturat de 500W (pentru care trebuie să-i mulţumesc lui Alex Matusciac)


© Alin Ciortea     2007-07-16
Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.
Vizionari 25203
Autor Vizualizeaza profil
Articole ale acestui autor Afiseaza
Galeria de imagini a acestui autor Afiseaza
Evalueaza articolul Lasa un comentariu
Ultimele Articole
Stufărișul de la ...
Februarie 2023...
Anul cometei?...
Alb-negru la patrat...
Naveta...
Ultimele Tutoriale
"G" ! it is a Canon !...
Exponometru digital...
Nikon Df...
Diafragma ca mijloc de expr...
Pentax, the real thing...
Total Resurse
Fotografi (1)
FotoCluburi (8)
Service-uri (6)
Sali expozitie (1)
Facultati (7)
Ultimele Discutii
The Naked Photographer...
(A fost odata) DPReview...
Jazz...
Stufărișul de l...
Februarie 2023 - Emil Lup...
© Fotomozaic.ro 2024 Termeni si conditii