Dupa parerea mea diafragma ramane unul din cele mai puternice mijloace de expresie fotografica.

Dincolo de utilitatea tehnica, permitand o expunere mai scurta si implicit sa evitam o imagine miscata, ea permite in primul rand sa izolam un subiect. Un portret de exemplu. Sau din contra, sa grupam elemente pe care dorim sa le punem in evidenta. Un peisaj in fundal si o scoica in prim plan de exemplu.

Cuvantul magic e "profunzime de camp". Ar fi echivalentul intonatiei pentru dictie sau a "bold"-ului daca scriem un text.
 
Care este efectul concret? Va las sa deduceti din imaginile de mai jos. Toate facute de la aceeasi distanta, acelasi obiectiv. Sunt imagini cu titlu pur ilustrativ

Implicit depinde de noi: dorim sa izolam un element sau dorim sa includem o imagine in fundal.

Data viitoare, daca stati in dubii intre 2 obiective, aveti un element in plus la alegere (altul decat penibilul "sharpness" vandut pe toate forumurile):

- un obiectiv mai luminos (diagragma mai mica) va permite sa izolati un element mai bine. Utilizare tipica: portrete.
- daca fotografiati in general doar peisaj, f1.4 sau mai putin nu prea va va ajuta. Mai ales daca luati in considerare ca e si mult mai greu un obiectiv mai luminos
- in general calitatea imaginii nu e ideala la diafragma cea mai deschisa. Nici la cea mai inchisa. Regula "dupa ureche" e undeva la 2-3 diafragme de deschiderea maxima.
- veti avea mai mari greutati in a va exprima pe un aparat compact, desi are aceleasi distante focale ca un dslr, tocmai din cauza diafragmei mai inchise (multe compacte incep pe la f3.5).


Data viitoare vom vorbi despre rolul timpului de expunere si al distantei ca mijloc de expresie fotografica.