A fost odata un copil...care cu ochi mari, asculta o poveste...Copilul a crescut, au trecut anii, povestile, simtind ca nu mai sunt dorite, incetul cu incetul, s-au ascuns intr-un loc numai de ele stiut...pana intr-o zi cand copilul (care nu mai era de mult timp copil) a realizat ca ceva ii lipseste foarte tare, nu stia ce, dar era ceva a carui lipsa il durea. O poveste, una mai tanara, un pui de poveste, dar care avea mult curaj, sau multa inconstienta, inca, a simtit ca ceva neobisnuit se intampla...si incet, incet s-a aratat copilului. Facandu-si curaj, una dupa alta, vazand ca nimic rau nu se intampla...si simtind ca de data asta nu vor mai fi uitate, l-au inconjurat pe copil.
     Copilul, cu lacrimi in ochi le-a povestit (da, lor, povestilor) cat de urat si gol este totul in lipsa lor si le-a rugat sa ramana intotdeauna in jurul lui.























     De atunci, copilul si povestile au trait fericiti...si cred, de fapt sunt sigur ca mai traiesc si astazi...

sfarsit